Dansul contemporan este o forma de dans ce presupune o abordare preponderent compozitionala, de ghidare a miscarii, spre deosebire de abordarea coregrafica. Desi foloseste si tehnici de dans folosite in balet, dansul contemporan se departeaza de regulile stricte (precum cele din tehnica de balet clasic), folosind si alte filosofii de miscare din afara tehnicii dansului clasic. Ex. baletul contemporan foloseste deseori lucrul la sol, iar dansatorii danseaza in multe cazuri in picioarele goale.

Inspirat din balet (principiile dansului clasic, folosind o natura corporala stricta si structurata), dans modern [jazz, lyrical etc] (diverse filosofii: dans liber, dans axat pe trairi, miscare pur-abstracta foarte ascutita sau din contra nonlineara, teatru-dans, contact-improvisation etc) si dans postmodern (initiat in anii '70, in SUA, o data cu Judson Theater - miscari cotidiene pe scena), dansul contemporan pune accentul pe improvizatia pe diverse concepte (echilibru, contact, energie) si pe relatia dansator-podea, solul fiind vazut nu ca element de sprijin, ci ca element creator de energie. Istoria dansului contemporan aduna diverse curente si tendinte, multe fiind dictate de somitati in materie de dans: Isadora Duncan, Ruth St. Denis, Doris Humphrey, Mary Wigman, Francois Delsarte, Emile Jaques-Dalcroze, Merce Cunningham, Martha Graham, Paul Taylor, Rudolph von Laban, Loie Fuller, Jose Limon, Marie Rambert.

Calitatile deosebite ale dansului contemporan (accent pe versatilitate si improvizatie, lucrul cu solul folosind gravitatia, libertatea interpretarii pe o gama larga muzicala) ofera dansatorului maxima libertate de miscare, permitandu-i sa-si exprime corporal cele mai ascunse si puternice trairi.